Cum sa te tunzi singur?
Caldura mare! Este cazul sa schimbam pantofii pe niste papuci de plaja, hainele groase pe unele mai subtiri si parul … este cazul sa trecem mai des pe la frizer. Sau poate nu?
Vrei sa te tunzi singur? Nu este foarte simplu dar daca nu vrei o coafura sofisticata, din paginile ultimului catalog de la Paris, nu este nici foarte complicat.
Iata planul de bataie: (incerc chiar pe mine dar sa nu va asteptati la poze cu “inainte” si “dupa”):
- In primul rand trebuie sa te inarmezi cu un pieptan, o oglinda (chiar doua daca vrei sa “tii sub control” evenimentele si in partea din spate a capului) si o foarfeca. Cu cat mai bine pusa la punct – a se citi ascutita – cu atat mai bine. Ca tot veni vorba, ai mai vazut pe undeva un tocilar? Nu din cei care tocesc buchea cartii, ci din cei care ascut o foarfeca.
- Parul ud se taie mult mai bine decat cel uscat, asa ca e de preferat sa aveti langa voi si o sticluta cu apa si putin sampon, eventual cu pulverizator.
- Hotarati-va asupra lungimii de par pe care o doriti, caci din lung scurt il faceti repede, dar invers ... aveti de asteptat. E de preferat sa alegeti o tunsoare simpla, in care firele de par sa aiba aceeasi lungime.
- Nu in ultimul rand, inarmeaza-te si cu rabdare si nu incerca sa te tunzi “pe graba’ sau “in ultimul minut”. Aloca suficient timp pentru aceasta operatiune (macar o jumatate de ora).